Workshop-uri

de Nutriție

Când am gândit aceste workshopuri și cursuri am avut în minte toate acele momente de ”aha” pe care le-am experimentat în toți acești ani de când am început să învăț despre nutriție și gastronomie. 

Lucruri pe care nu le știam și care mi-ar fi făcut viața mult mai usoară în bucătărie, de exemplu. De la mici trucuri, până la răspunsuri la multele mele ”de ce”-uri.  Unele par în acest moment atât de firești, încât te izbesc prin simplitatea lor. 

Însă, de cele mai multe ori, esențialul este ascuns vederii, ca să parafrazez  vulpea din Micul Prinț. Și bine se vede doar cu inima. 

De aceea, scopul meu este să aduc mai aproape de inima voastră atât gastronomia, cât și nutriția, să le simțiți frumusețea, să le descoperiți așa cum am făcut-o și eu în ultimul deceniu și să le duceți să le împărtășiți mai departe celor dragi și în timp să le simțiți binefacerile în modul în care functionați, trăiți și relaționați. 

Despre asta va fi vorba în cursurile și atelierele Taste Learners. Cursurile vor avea durata de o zi, în timp ce atelierele vor fi mai scurte, de maxim 3-3 ore și jumatate. 

01

Sugar Rush – Sugar Blues

Meet the Team

  • Dacă bifezi cel puțin una din cele de mai jos trebuie să ne vedem la worksopul acesta.

    • Te trezești groggy dimineața chiar dacă ai dormit mult peste noapte?

    • După ce mănânci tot mai simți nevoia de dulce?

    • Simți că te ia cu leșin dacă nu îmbuci ceva în secunda aia?

    • După amiază ești mai degrabă epuizat decât odihnit?

    • Ai fluctuații în greutate pe care nu le poți explica?

    • Te chinui să dai jos alea doua kilograme de nu știu când și ele nu vor să se duca orice ai face?

    • Ai schimbări de dispoziție bruște?
      Ai momente când se pune un val pe ochi și minte?

    • Ți s-a spus măcar o dată că faci urât când ți-e foame? (mie da!)

  • Despre ce vom vorbi?

    Pași simpli prin care putem crește energia, menține concentrarea și putem recâștiga controlul asupra poftelor noastre fără privare.

    Dar până ajungem la asta, trebuie să înțelegem mai întâi care sunt mecanismele din spatele acestei dependențe de zahăr.

    • Aruncăm o privire din avion la zahăr. Cum am ajuns noi, oamenii, să consumam atât de mult zahăr?

    • Chiar, cât zahăr consumam? Calculăm cât consumăm într-o zi oarecare 🙂, după care facem o mica pauză să ne revenim din șoc.

    • Toți știm că zahărul dă dependență, dar de ce? Băgăm capul pe ușa puțin în lumea biologiei

    • Deconspirăm armada de nume sub care se ascunde zahărul. Le luăm pe rând pe toate, nu lăsăm niciunul să scape.

    • Cum putem scăpa de această dependență? Vorbim aplicat despre mici detalii care fac mari diferențe.

  • Care sunt potențialele efecte după ce participi la acest workshop?

    • Înțelegi cum acționează zahărul în viața ta

    • Devii mai conștient(ă) de propriile senzații și percepții

    • Înveți să identifici pe etichete toate “porcăriile”

    • Pui stop poftei de dulce și ciugulelilor interminabile

    • Spui adio oboselii și ceții mentale

    • Îți recapeți energia

    • Reglezi digestia

    • Dormi mai bine

    • Slăbești

02

Inteligența culinară

Meet the Team

  • ”Anyone can cook” – Auguste Gusteau

    Dacă ești nou în bucătărie, sau poate nu chiar, dar vrei să înțelegi mai bine cum stă treaba cu gătitul, fii gata să te îmbarci într-o călătorie de o zi în care vei învăța cum să gătești inteligent. Pune-ți centura de siguranță și pregătește-te să îți schimbi perspectiva și să înveți sistemul din interior spre exterior.

  • Inteligența asta înseamnă să vezi de unde pornești, unde vrei să ajungi și apoi să vezi care este drumul optim pentru a ajunge acolo (asta înseamnă timpi, spațiu și ustensile).

    Alteori înseamnă să vezi dincolo de ceea ce afla în tigaie. Nu e doar despre mâncare, ci și despre sănătate, starea ta de bine, familia, comunitatea și magia de a împărtăși. Gătitul înseamnă mult mai mult decât urmarea pașilor unei rețete. Este un univers întreg, care te apropie de o experiență multisenzorială extrem de complexă.

    Deci, am intenționat ca acest curs de o zi să fie un amalgam (organizat) de cooking hacks și nu numai. Hacks care să vă ajute să vedeți într-o lumină cu totul noua bucătăria voastră și ingredientele cu care lucrați.

  • În cărțile de bucate găsim răspunsul la ”ce” să facem (ce pasi, ce cantități, ce ordine), însă prea puține ne dau răspunsul la ”cum” și ”de ce”.

    Nu facem bucătărie moleculară, însă vom vorbi despre molecule , veți vedea că va fi și multă știință acolo, alături de tehnici care să vă ușureze munca și de mici artificii de-a lungul întregului proces, care să vă facă să vă bucurați în egală măsura de proces, cât și de rezultat, adică de o masă sățioasă, sănătoasă și gustoasă.

    Vom vorbi despre eșecul în bucătărie și vă spun de pe acum și vestea cea bună – nu prea ai ce să înveți atunci când lucrurile merg struna.

    Abordarea unei rețete. Pregătirea bucătăriei, a ingredientelor și alegerea materiei prime și a ustensilelor.

    Simțurile noastre și cum ne influențează ele pe noi.

    Cele doua științe care fac lucrurile să se întâmple în bucătărie: fizica și chimia. Variabile esențiale: timpul și temperatura. Aerul și apa.

  • Curs de o zi 9:00 – 17:00

    • Maxim 16 participanți

    • Două pauze de cafea + o pauză de prânz (prânzul este inclus în costul cursului)

    • Suport de curs cu rețete

    • Gratuit o ședință de 50 min de consiliere pe nutriție

    • Cost 850 lei.

      Pentru cele doua cursuri de o zi, ”Inteligență culinară” + ”Inteligență nutrițională” achiziționate împreună se oferă un discount de 15%.
      Curicula celor două cursuri are un trunchi comun în proporție de 10, maxim 15%

03

Inteligența Nutrițională

Meet the Team

    • De ce corpul nu ne ascultă?

    • De ce în ciuda tuturor eforturilor noastre să slăbim noi terminăm prin a ne îngrașa din ce în ce mai mult?

    • De ce “nu avem pic de voință” și cedăm tentațiilor?

    • De ce alții pot mânca orice și noi ne îngrășăm doar uitându-ne la mâncare?

    • De ce nu ne putem ține de nicio dietă?

    • De ce tot ce mănânc se pune numai in jurul burții?

    Eliminăm pas cu pas zgomotul produs de toate dietele care se bat cap în cap și oferim răspunsuri clare și directe susținute de cele mai recente descoperiri din domeniu (și nu numai!).

  • Nu există o dietă unică pentru toata lumea când vine vorba despre ce trebuie să mâncăm cu toții ca să fim sănătoși și fericiți, însă prin sfaturile ușor digerabile ce au ca baza argumente și dovezi științifice veți avea la dispoziție la finalul workshop-ului un “starter kit” de cunostințe și îndeajuns de multă încredere în voi înșivă pentru a vă evalua și îmbunătăți propria voastră abordare în ceea ce privește nutritia.

  • Inteligența nutrițională este abilitatea de a mânca inteligent, adică să știi ce să pui pe farfurie ca să îți fie bine, să te simți bine și să arăți bine. E ca un fel de superputere a bucătarilor și nutriționiștilor, dar și a oricărei persoane care își pune un pic de interes și efort în a învăța despre alimentație sănătoasă.

  • Un curs de o zi în care trecem la propriu prin toată istoria noastră, ca umanitate, pentru a putea înțelege de ce funcționăm azi așa cum funcționăm. Disecăm noțiunile de bază ce țin de nutriție, călătorim în urma cu un milion de ani ca să vedem de unde a pornit totul și analizăm evoluția noastră prin lupa celor mai recente teorii apărute, teorii care au fundamente științifice extrem de solide. Ajungem până în prezent, analizăm la cald și la rece, efectele stilului nostru de viață din ultima suta de ani și tragem concluzii. Care sunt pașii de urmat, ce trebuie să schimbăm în modul în care abordăm alimentația în particular și viața noastră în general și care sunt micii pași care ne ajută pe termen lung să facem aceste schimbari cu minim de efort și suferință.

    Un curs în care vorbim cu înțelegere și compasiune despre corpurile noastre și în care ne reconectam la noi înșine pentru a vedea cu limpezime ceea ce ne hrănește cu adevărat.

  • Curs de o zi 9:00 – 17:00

    Maxim 16 participanți

    Două pauze de cafea + o pauză de prânz (prânzul este inclus in costul cursului)

    Suport de curs cu rețete

    Gratuit o sedinta de 50 min de consiliere pe nutritie

    Cost 850 lei.

    Pentru cele doua cursuri de o zi, ”Inteligența culinară” + ”Inteligența nutrițională” achiziționate împreună se oferă un discount de 15%. Curicula celor doua cursuri are un trunchi comun în proporție de 10, maxim 15%

Pentru cele doua cursuri de o zi, ”Inteligență culinară” + ”Inteligență nutrițională” achiziționate împreună se ofera un discount de 15%. 

Curicula celor doua cursuri are un trunchi comun în proporție de 10, maxim 15%